Autobiografie

Când m-am născut eu blocurile podidiseră România. Fiecare familie visa să dea noroaiele rurale pe cimentul și asfaltul urban de sub balconul propriului apartament. Un televizor alb-negru reprezenta absolutul statutului social. Cine avea mașină era dovada vie că întreaga clasa muncitoare mergea în Paradis. Eram în timpul comunismului biruitor la orașe și sate. Din acest motiv prigoana se mai liniștise și cei mulți sau cei mai mulți se bucurau de o relativă bunăstare materială. Era vremea fustelor scurte și a părului tapat la femei și a părului lung și mustăților în oală la bărbați. Țiriac știe de ce. Ceaușescu se văzuse cu Charles de Gaulle, cu Richard Nixon și urma să se întâlnească în următorii ani cu Jimmy Carter, cu regina Elisabeta a II – a, cu regina Beatrix, cu Valerie Giscard d’Estaing, cu Juan Peron, cu Fidel Castro, cu Kim Ir Sen sau cu Mao. În același timp Nadia ne făcea cunoscuți peste tot în lume, astfel încât americanii au început să ia lecții pentru a face diferența dintre Bucharest și Budapest. Lecțiile continuă și astăzi.

Când s-au născut părinții mei comunismul dădea bătălia finală împotriva trecutului. Cine nu era la pușcărie, canal sau sub cruce, se ruga să nu fie în centrul atenției pentru a nu simți în grumaz patul de pușcă, baioneta sau glonțul bolșevic. Cartelele pentru alimente, pentru îmbrăcăminte, permisul de liberă trecere dintr-un oraș în altul etc, erau la mare preț. Cine nu avea o cartelă era mâncat. Putea să-și comande costum de unică folosință și vată pentru potrivit în nas. Vestimentar vorbind se purta orice. Orice dacă mai găseai ce. Dacă nu, te mulțumeai și cu niște saci de rafie cusuți cu grijă, cu sârma furată dintr-un gard. Școală mai făceau doar cei cu origine sănătoasă, în timp ce toți cei cu bube la dosar erau trimiși la reconversie profesională pe unul din numeroasele șantiere de reeducare prin muncă a dușmanilor poporului. Arbeit macht frei, ar fi spus naziștii. Comuniștii au depășit planul la crime împotriva poporului și asta pentru că poporul avea așa de mulți dușmani în interior încât risca să fie decimat sub cizma muscală. Vestea bună a fost că Stalin murise la timp.

Când s-au născut bunicii mei capitalismul românesc se lăfăia în micile sale succese. România era dodoloață, iar Nicolae Titulescu conducea Liga Națiunilor. Acum literatura românească era la apogeu grație lui Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi etc. Începea procesul de emancipare a femeilor, care au renunțat la corset și au început să experimenteze fustele cât mai scurte. A fost pentru prima dată când am simțit democrația pe burta plină, ceea ce reprezenta o o mare realizare românească. Din cauza scandalurilor fără număr guvernele se succedau mai ceva ca plăcile la patefon. Politicește vorbind legionarii scandau “Omul și pogonul”, în timp ce naziștii spuneau „Omul și mașina”. Alte țări, alte principii, alte posibilități. Bucureștiul primea titlul de „Micul Paris”, deoarece doar aici găseai un “je m’en fichesme” mai ceva ca-n Orașul Luminilor. La noi se conjuga verbul etre mai dihai ca în coloniile franceze. Papillon ar fi fost invidios pe noi.

Când s-au născut străbunicii mei… Dar curioși mai sunteți! N-am mai văzut așa ceva! Zău așa!

Anunțuri

6 gânduri despre “Autobiografie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s