La plajă

Ce frumos e la plajă! Abia aștept să mă tolănesc și să mă bucur de vremea frumoasă! Când mă apropii de nisipul fierbinte, îmi scot încălțările. Acum e momentul să simt cât de arzător e nisipul. Ar cam merge o cafea la ibric, dar nu mă plâng. Sunt bărbat! Nu vreau să râdă lumea de mine. Dau banul, iau framul, pardon, șezlong-ul și simt cum începe fericirea conjugala, pardon, estivală.

Pescăruși, valuri, rafale ușurele de vânt și pe mare niciun val. Ai crede că ești pe malul unui lac de mari dimensiuni. Și pe plajă nu e așa de aglomerat. E o zi superbă de vară. Înainte să intru în apă mă familiarizez cu peisajul. Pentru început doar vizual. În stânga mea se așază un cuplu tânăr cu un bebeluș. Pare să fie prima lor ieșire în natură. Copilul foarte liniștit. Timp de câteva ore nu a scos niciun sunet pe care să-l percepem pe noi, în schimb mama a lucrat intens, ca la o linie automatizată de mare precizie, la schimbatul scutecelor, ceea ce ne-a făcut și pe noi părtași, prin miros, firește, la nevoile lui prâslea.

Mirosul nu poate fi îndepărtat decât prin îndepărtarea noastră de sursa odorizantă. Intru în apă dornic să uit de toate și să mă bucur de înotul gratuit care mi se oferă. În timp ce dau din membre văd în stânga minunatul combinat de la Năvodari. Mă bucur că există deoarece îmi dau seama că așa particip și eu la procesul de rafinare a petrolului. De acum încolo, când voi mai fi la o benzinărie, voi ști că o parte din reziduuri sunt pe mine. Le-am luat eu de la sursă, fără intermediari. Ce fericire să pui un combinat ultrapoluant la doi pași de locul unde zeci de mii de oameni se coc la soare! Asta da fericire estivală!

Ies din apă și mă întind pe șezlong, care e deja foarte fierbinte. Mai bine luam framul. Așa mă mai răcoream și eu. În timp ce admir avioanele care vin de la Istanbul, mai privesc o dată femeia care continuă să schimbe scutece. Cred că a schimbat deja vreo 3. Soțul ei s-a întrecut pe sine. În același interval de timp a schimbat și el vreo 6. Doze de bere, firește. Frumoasă diviziune a muncii!

Nu mai rabd și plec. Deja petrolul kazah începe să-și facă efectul pe pielea mea și simt cum mirosul lui îl doboară pe cel din scutece. Abia aștept să fac un duș pentru a reveni la mirosul clasic de om. Pe drum mai arunc o privire la tânăra familie. Ea se ocupa de copilaș, el de beri. Aș mai fi vrut să rămân, deoarece eram curios să știu cine va termina primul: ea – scutecele sau el – berile? Din păcate nu voi ști niciodată.

Anunțuri

Un gând despre “La plajă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s