Nunți, botezuri și cununii

O fi și Facebook-ul ăsta bun la ceva? Acum depinde de fiecare omuleţ în parte. Câte bordeie atâtea obiceie. Nu ştiu scopul pentru care a fost creat, dar ştiu cine îl foloseşte cât e ziulica de lungă. Nu am să spun nimic de cei care îl deschid din an în Paşte. E dreptul lor. Sunt însă două categorii masive care îl uzitează din nevoi diferite. O primă categorie e formată din frivolii de serviciu, cei care au nevoie de expunere permanentă a eului propriu, superficial atât în ochii lor cât și ai celorlalți. Cealaltă categorie conține păsările rare, pe care eu le numesc bufnițe. Adică acele animale care stau tot timpul în umbră, vânându-și prada, în cazul nostru spionând cu mare artă viețile celorlalți.

Cum spuneam, având în minte cele două categorii de fani fanatici ai FB-ului, să începem scurta noastră peregrinare electronică. Niște prieteni de-ai mei, care erau invidiați și parainvidiați pentru realizările lor, de cele mai multe ori de natură materială, dar și pentru legătura lor de monolit, au decis să plece în concediu. Cum de fiecare dată în concediile precedente, au postat pe FB fiecare mișcare demnă de împărtășit cu ”prietenii” feisbuciști, așa trebuiau să procedeze și de data asta.

Dacă până acum concediile și le petreceau în cele mai exotice locuri de pe planetă, gen: Bardados, Bali, Noua Zeelandă, Japonia etc, de data aceasta au făcut o mică modificare. Din lipsă de fonduri urmau să plece, hăt departe, tocmai la țară la bunicii ei, unde nici internetul nu bate pentru că nu are pe cine și de ce. Era un loc perfect, deoarece doar așa puteau să se ascundă de prietenii binevoitori care doreau să le indexeze prima dovadă de neajungere materială.

El, care a fost un mare hâtru și pe plajele din Bali și pe pârtiile din Noua Zeelandă, dar și pe tronul din fundul curții, a propus ca adresele lor de FB să fie accesate de un prieten, rămasul special acasă, care să posteze în locul lor poze. Cum pozele din fundul curții, de pe tăpșanul cu vaci și de pe gorganul în care odihnesc strămoșii cu crucea la cap, nu ar fi creat o prea bună impresie devoratorilor de noutăți, prietenul săritor urma să posteze poze din călătorii mai vechi nedate încă publicității.

Dar surpriză! Nu mai aveau poze de la locurile vizitate care să nu fi fost deja ridicate pe FB. Atunci au decis să pună fotografii făcute la câteva nunți, botezuri și cununii. Deoarece niciunul dinte ei nu a vrut să spună unde vor petrece binevenitul concediu, așteptările devoratorilor de FB au fost foarte mari. La vederea pozelor toți au rămas șocați. Nu le venea să creadă. Cuplul atât de invidiat a mai făcut un lucru extraordinar. A plecat într-un voiaj de nunți, botezuri și cununii?! Wow! Oare care agenție de turism oferă un asemenea pachet, s-au întrebat iubitorii de alte vieți?

La întoarcere, prietenii mei, bronzați de soarele din spatele grajdului, cocoșați de căpițele de fân ridicate și cu palmele bătătorite de urcatul sacilor cu cartofi în pod, au decis să facă o pauză de FB. Nu de alta, dar trebuiau să-și refacă imaginea impregnată cu mirosul puternic al satului românesc care e contemporan, nu cu FB-ul, ci cu evul mediu. S-au simțit acolo oameni ai locului, el lăsându-și barba să crească, ea împletindu-și cosițe. După ce s-au gândit mai bine, au decis să renunțe la FB, nu de alta, dar în ritmul acesta ar fi falimentat total. Nu merită efortul doar pentru a-și etala statul social. Și cum exteriorul îi ajută acum, or să spună că se fac hipsteri.

Anunțuri

3 gânduri despre “Nunți, botezuri și cununii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s