„Comentariu…”

Îmi aduc aminte de comentariile literare din manualele de română. Știu că eram obligați să le reproducem fie oral, fie în scris, la ore. Dar eu eram incapabil de așa ceva. Eram slab la memorat texte fără rime, chiar foarte slab. Dacă lui Nicolae Manolescu i-ar fi trecut prin cap să comenteze toți scriitorii în versuri, ar fi fost preferatul meu. I-aș fi memorat întreaga producție critică. Dar asa.. De altfel nu am simțit nicio atracție față de limbajul de lemn, care se cultiva cu atâta pasiune încă din clasa a 5 – a.

Până și jurământul de credință față de RSR nu am reușit să-l memorez. Nu puteam înregistra mecanic ceea ce nu înțelegeam. Se pare că n-am prea înțeles comunismul. Norocul meu a fost că nici nu am avut ocazia să-l trăiesc prea mult timp, ca să-i penetrez înțelesurile ascunse.

Dar să revin la comentariile literare. Nu înțelegeam de ce să le tocesc. Noi primeam manualele înaintea vacanței mari și aveam timp să-mi arunc un ochi pe ele. Pe unele doar să le răsfoiesc, iar pe altele să le parcurg din scoarță în scoarță.

Manualul de română se bucura de o atenție moderată, undeva dupa istorie, geografie și biologie (botanică/zoologie/anatomie). Citeam toate fragmentele în proză, după care citeam operele în totalitate. La final veneau poeziile și asta pentru că pe atunci căutam aventura și nu prea se găseau momente pline de adrenalină în versuri.

Oricum, citind totul îmi făceam propria impresie despre fiecare roman și nici nu-mi trecea prin gând să citesc opinia lui Manolescu. Și să fim drepți, Manolescu avea cam multe opinii. La ore, profesoara de română strâmba din nas la comentariile mele, spunându-mi că am o imaginație bogată, dar primeam mereu note mari. Chiar dacă era nemulțumită că nu toceam, aprecia faptul că eu chiar citeam și citeam, nu mă-ncurcam.

Cât despre Manolescu, trebuie să recunosc că mi-am făcut timp pentru el mult mai târziu, după ce l-am văzut în propria emisiune: „Profesiunea mea, cultura”. Abia la TV l-am descoperit cu adevărat, impresionându-mă prin opiniile sale neîncorsetate în limbajul de lemn și prin fluența exprimării. Asta m-a făcut să mă revanșez față de marile critic citindu-i memoriile. Și chiar nu am avut ce regreta, deoarece din fiecare pagină răzbate spiritul său pozitiv și neinteresat, care te fac la final să-ți dorești un destin asemănător.

Anunțuri

4 gânduri despre “„Comentariu…”

  1. A învăța pe de rost ”comentarii” literare este echivalent cu a-ți însuși părerea altora despre ce.. „a vrut autorul să spună” (sic!). Partea nasoală e că…autorul nu a vrut să spună nimic! De aici necazul mare al unora!
    😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s