De ce scriu

Scriu pentru că nu apuc să spun ce am de spus. Da! N-apuc! Sunt unii limbuţi care, au, n-au ce zice, vorbesc în devălmăşie. Atunci îmi dau seama că a vorbi nu mai are rost, deoarece spaţiul este de aceştia poluat. A vorbi atunci înseamnă să-ţi răceşti gura de pomană. Ca urmare îmi termin sau îmi sumeţesc gândurile pe blog.

Scriu pentru că sunt idei pe care nu am timp să le exprim în public. Necesită timp pentru a fi prelucrate. Nu le pot emite fără o prealabilă şmirgheluire. În plus nu ştiu dacă cei care mă aud sunt şi dornici să mă asculte. De altfel mă ghidez după principiul să nu-ţi răceşti gura dacă cei care te aud nu sunt interesaţi de ceea ce zici.

Scriu pentru că aşa îmi păstrez un to do list esenţial. Doar ceea ce contează. Un hard core al identităţii mele. Pare ciudat, dar aşa e! Ceea ce scriu mă ajută să-mi urmăresc mai uşor obiectivele, de orice natură ar fi ele. Una e să-mi spun mie că voi face ceva şi alta e s-o spun în gura mare. E ca un angajament luat cu mâna pe drapel. Al României, fireşte!

Scriu pentru că între ceea ce fac, ceea ce spun şi ceea ce gândesc există o puternică legătură, simbioză şi poate chiar o sinergie (vorba lui Nea Nelu). Nu defulez pentru că nu am ce. Aşa cum sunt în real life aşa sunt şi în scris. Un om care-şi urmează gândurile.

Scriu pentru că s-or găsi alţii înaintea mea care să intuiască unde bat şi, înainte să-şi râdă în barbă, să am timp să mă repliez. E un fel de fine tuning al propriilor gânduri. Cu alte cuvinte scriu pentru că aşa o să mă-mpiedic de alţii mai clari în gânduri decât mine. Adică a scrie înseamnă a comunica. N-am cum să-i cunosc pe toţi cei care contează. Aşa mă apropii de ei şi, vorba lui Nichita, tac!

Anunțuri

10 gânduri despre “De ce scriu

      1. Ai scris sau asa am perceput eu, incrancenat, de parca ai fi raspuns unei intrebari . Era autoadesata, presupun 😛
        iar eu am desfacut ,,plicul” :)))

  1. Prefer, totusi, comunicarea live… de la om la om, de preferat fata in fata (dar merge si prin telefon sau video, in caz de forta majora 😉 )… e mai vie, mai complexa, mai incitanta, mai provocatoare sa-ti cunosti limitele (si pe ale celuilalt), te obliga sa fii mereu gata sa te repliezi, sa te adaptezi ritmului si ideilor celuilalt, sa dai replicile in timp real, „la prima mana”, fara „retusuri”, sa „iei pulsul” celui cu care comunici… e mai plina de satisfactii si mai… „suculenta”… 🙂

    1. asta așa e, cu condiția să-i cunoști în prealabil pe cei cu care conversezi;
      faptul că schimbăm, noi doi, aceste proproziții aici, demonstrează că blogul împinge limitele cunoașterii dincolo de cercul strâmt al cunoscuților 🙂

    1. Pai, daca nu conversezi cu oamenii… cum sa ajungi sa ii cunosti? 😉 E adevarat, limitele discutiei depind de gradul de apropiere al participantilor… dar limitele doar stabilesc „teritoriul”, nu il scot din circulatie 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s