Caramele și turtă dulce

De curând am văzut într-un magazin caramele și turtă dulce care se vindeau la kilogram. Instant mi-am adus aminte de caramelele și turta dulce care se vindeau în copilărie. Pe lângă faptul că erau cam singurele produse dulci comestibile care se vindeau la punctele de vânzare a pâinii, mai aveau și câteva caracteristici de negăsit în ziua de azi. Și caramelele și turta dulce erau tari ca piatra. Se puneau la vânzare după o prealabilă „îmbătrânire” a lor. Cică așa se evita vânzarea în cantități mari care ducea inevitabil la penurie.

Indiferent de senectutea acestor dulciuri eu oricum le cumpăram. Să începem cu turta dulce deoarece, pe o scară a plăcerilor gustative, aceasta se afla mereu la coadă. Știu doar că turta dulce era tare ca o cărămidă și de aceea rodeam din ele ca dintr-un os de bou. Mult și degeaba. Într-un final ajungeam să fiu tot lipicios deoarece nu reușeam să dovedesc pernuțele dulci și suficient de tari pentru a fi folosite pe post de grenade fără exploziv.

Când vorbesc despre caramele impresia mea se schimbă radical. Erau feblețea mea din domeniul dulciurilor. Firesc că erau tari ca fonta, altfel nu s-ar fi pus la vânzare. Atât de tari erau că făceau front comun cu ambalajul de hârtie și îmi era imposibil să le dezbrac. E de la sine înțeles câtă hârtie a odihnit împreună cu bomboana absolută în stomac. Acum, dacă stau să mă gândesc bine, poate așa se explică pasiunea mea pentru cărți. Se pare că însăși carameaua stă la baza educației mele.

Știu doar că o caramea nu putea fi mâncată cu una cu două. Din momentul introducerii în cavitatea bucală și până la deplina masticare treceau minute bune. Poate 30 de minute per caramea. Trebuia să ai mușchi puternici să dovedești producția dulciurilor de masă din comunism. La 5 minute de la introducerea în gură abia dacă puteai să scoți un sunet nearticulat. Carameaua îți ocupa toate spațiile libere și, dacă în acea clipă aveai nevoie de un mulaj dentar, acum îl aveai. Multe măsele am sacrificat pe altarul caramelelor (numele lor fie pomenit).

Oricum, după ce dovedeam grămăjoara de 100 de grame din acest deliciu culinar, abia dacă mai putea îngăima vreun cuvânt. Eram muncit ca un fochist în gura unui furnal. Mereu sfârșeam prin a bodogăni împotriva fabricilor de bomboane care mă puneau la grea încercare.

P.S. În cazul în care cineva știe un loc în care se vând caramele tari ca o stâncă, îl rog să mă informeze. Nu de alta, dar curând o să am nevoie de dinții pierduți să-mi mestec pireul de mere și morcovi.

Anunțuri

11 gânduri despre “Caramele și turtă dulce

  1. Cautam deja de o vreme maselele: unde mi-s maselele, ma cautam prin buzunare, incercand sa-mi amintesc unde le-am pus. Le-am cautat si pe cap acolo unde gasesc de fiecare data, intamplator ochelarii si ma lamentam infiorator de jalnic.
    Acu citindu-ti povestirea, m-am luminat a amintire: biensur, in caramele. 🙂

      1. Măsură??? Acuma vrei măsură???
        Mai știi melodia aia? ”No, no,/ no, no, no, no/ No, no, no, no/No, no, no, no limits!”
        Stai că nu am voce. Poate așa:

        😀

  2. Exista o tainică, aproape mistică legătură între caramele şi turta dulce: După ce caramelele îţi smulgeau plombele cu dinţi cu tot, turta dulce mirosea a dentist. Nu ţi se părea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s