O zi în Iași

Printr-un complex de împrejurări am revăzut Iașii. Pașii m-au dus, deși nu acesta îmi era scopul, la Biserica Mitropoliei. Zi de vineri, pe la amiază. Pe noul pietonal ieșean nu prea multă lume. În curtea Mitropoliei, din contra. Destul de mulți credincioși, unii cu credință în creștinismul-ortodox, alții în dărnicia prea pioșilor creștini. Încă de la poartă am fost întâmpinați de două cerșetoare, variantele feminine ale lui Stan și Bran. Nu știam dacă să râd sau să le miluiesc cu uitarea mea. Cel puțin solicitanta de credit fără ramburs (Branul în fustă) zguduia văzduhul cu o voce afectată de numeroasele sticle cu diferite licori gustate cu plăcere în mulți ani de activitate neîntreruptă la gardul Mitropoliei.

Biserica Mitropoliei e de mari dimensiuni și de câțiva ani într-un proces continuu de consolidare. Cu toate acestea în interiorul ei slujbele continuă la foc neîntrerupt, ca la forjele SIDEX-ului în vremurile sale de glorie. Înainte de intrarea în acest locaș este amenajat un spațiu întâlnit la toate bisericile noastre, unde se aprind lumânări pentru toți, indiferent de statutul actual, adică viu sau mort. Fiind o biserică enormă și acest spațiu trebuie să fie pe măsură. Acolo nu ard 10, 100 sau 1.000 de lumânări ci mii și mii. De ar fi noapte ai crede că e o reproducere la mari dimensiuni a Parisului, Orașul Luminilor.

Intru în biserică. Adică am vrut să intru. Nu am reușit deoarece un șir românesc, care se deosebește de șirul indian, deoarece un șir românesc e format din mai multe rânduri ce se deplasează simultan spre, ați ghicit, racla cu moaște, bloca intrarea. Am lăsat cucernicii creștini să-și vindece toate bolile prin atingerea oaselor sfinte și am rămas în curte unde am vizitat Parisul. Cu ocazia asta am făcut și economie. Nu mai trebuie să cheltuiesc bani să ajung pe Sena.

În timp ce mă minunam eu așa de câtă lumină e în Parisul din curtea Mitropoliei și ce facturi trebuie să plătească parizienii ăștia, prin fața mea a trecut cel mai bun agent de vânzări pe care l-am văzut în viața mea. Am văzut o femeie la vreo 50 de ani neprecizați fără testul cu carbon 14, fără niciun dinte în gură, cu burta lipită de coloana vertebrală dintr-o dorință acerbă de a arăta la fel din față și din spate și cu o unduire înceată a corpului direct din călcâie, de credeam că am în față un yoghin reconvertit. Cel mai tare m-a minunat faptul că plângea fără lacrimi și pe tăcute, de ai fi crezut că face parte dintr-un ordin monastic al tăcerii absolute. Această arătare unică producea un efect grabnic asupra nesfârșiților credincioși ce-i îndesau într-un buzunar dinadins larg bancnote de 1 leu. Dar aceste bancnote nu linișteau agentul de vânzări care-și continua unduirea mută spre deplina dărnicie a ortodocșilor noștri.

Pe drum spre mașină, gândindu-mă la frenezia din curtea Mitropoliei, m-a cuprins un sentiment puternic de mândrie. Datorită românilor noștri care au ajuns până la Oslo, norvegienii au pentru prima dată în existența statului lor o lege care interzice cerșetoria. Mă simțeam răzbunat. Să simtă și capitaliștii ăștia „putrezi” de bogați ce trăim noi de mii ani din prea multă milostenie.

Anunțuri

3 gânduri despre “O zi în Iași

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s