Minunea secolului XX

S-ar putea să pară ciudat dar de turism se vorbește de foarte puțin timp. Primii turiști au fost studenți ai universităților engleze plecați în căutarea gloriei Greciei și Romei antice, undeva pe la 1820. Apoi urma le-a fost luată de cei care aveau bani (englezi, francezi, germani etc), după ce auzeau povestea celor care se întorceau de acolo. Până atunci grecii și italienii noștri nu prea dădeau mare importanță mormanelor de pietre care zăceau mai la tot pasul. În cel mai bun caz cei mai harnici dintre ei luau din aceste mormane diferite pietre numai bune de consolidat un gard sau de pietruit o cărare. Cunoștințele băștinașilor din cele două peninsule despre istoria locului tindea vertiginos spre zero.

Până spre 1940, adică un secol și ceva, doar categoriile sus-menționate se bucurau de istoria de mult apusă, mai întâi din sudul Europei, apoi din nordul Africii și într-un final din toată lumea. După al doilea război mondial, odată cu creșterea nivelului de trai în Europa Occidentală și în America de Nord, intrăm în epoca turismului de masă, a turismului profitabil economic. În acest sens se ridică mii de hoteluri în întreaga lume, se construiesc drumuri moderne de acces spre cele mai izolate locuri pline de istorie. Mai mult decât atât se dezvoltă și turismul de recreere, estival și hibernal. Munții și plajele sunt exploatate economic, fiind umplute de puzderii de hoteluri, plaje, piste de schi, terenuri de sport și parcuri de distracții.

Toate bune și frumoase veți spune. Astfel s-au creat condițiile ca orice om să se poată bucura de minunile lumii antice sau mai noi, de petrecerea concediului în cele mai moderne stațiuni de la munte sau de la mare. Dar iată că apar și efectele negative ale turismului de masă. Situri arheologice vechi de mii de ani trebuie să suporte zilnic tropăitul a mii de oameni, adică a numărului de oameni înregistrat înainte în o sută de ani. Toate astea au impact asupra conservării trecutului istoric. În plus, cei mai mulți care calcă în picioare moștenirea noastră comună tratează aceste locuri ca pe niște ciudățenii, cu dispreț (bune poate pentru niște selfie-uri creepy), ceea ce grăbește degradarea acestor perimetre pline de istorie.

Turismul de recreere nu are consecințe directe asupra trecutului, deși e strâns legat și de acesta, ci amenință în primul rând echilibrul din natură. Ca exemplu, în jurul Mării Mediterane, atât în Europa, Asia, cât și în Africa nu mai există aproape deloc plaje virgine, ceea ce are un impact direct asupra ecosistemului. Plante și animale, atât de pe uscat cât și din mare, care trăiau în zona de țărm sunt amenințate cu dispariția de către animalul cel mai evoluat de pe Terra, omul. În numele progresului și al civilizației umane dorim să exploatăm orice petic de pământ, gândindu-ne doar la interesul nostru pe termen scurt. În plus valurile de turiști de toate felurile generează o cantitate uriașă de deșeuri alimentare și non-alimentare ceea ce determină creșterea accelerată a concentrației de carbon din această mare. Păstrând ritmul actual acest tzunami al turismului va transforma Marea Mediterană într-o mare moartă, asta dacă omul, animalul acesta excepțional, va continua să se iubească exclusiv pe el însuși.

Sper ca apogeul civilizației umane să nu coincidă și cu finalul ei. Nu de alta, dar nu sunt suficient de pregătit încât să-i imortalizez ieșirea din istorie.

Anunțuri

4 gânduri despre “Minunea secolului XX

  1. Reblogged this on Tolsto and commented:

    Dacă n-ar fi fost Turcia poate cea mai importantă destinație turistică pentru noi, românii, ne-ar fi durut în cot de cea de-a 5 -a lovitură de stat militară, din această țară, din ultimii 56 de ani.
    Războinici, turcii ăștia!

  2. Nu am amanunte, abia am auzit stirea, dar nu ma mira deloc. In Turcia islamismul este puternic, doar armata reusa sa stopeze transformarea Statului laic in unul religios. E de pe vremea lui Ataturc la putere, desi nu declarat si aveau un oarecare liberalism politic, nu era o dictatura fatise. O sa incerc sa aflu mai multe.

  3. : D Schopenhauer a fost un „turist” convins nu numai in Italia unde n-a avut curajul sa-l viziteze pe Leopardi, nici macar pe Lord Byron, pentru care avea o scrisoare de prezentare de la Goethe, chiar daca prin secolul XVIII-lea, Victor Hugo asijderea, desi el a calatorit mai mult in Germania, sau mai bine-zis in Statele Gemane, Napoleon, ce sa zicem, a „vizitat” intreaga Europa, si nu numai! Montaigne a vizitat Italia, Antonio Vivaldi in Imperiul Prusac (mai bine-zis Habsburgic!) al lui Metternich, chiar ne-a lasat o memorabila anecdota, obligat sa lase datele in Registrul introdus de Cancelarul de fier, pentru a urmari toate calatoriile inteprinse in Imperiu de calatorii straini si nu numai, a completat la „Profesie”: muzician si filozof, „Venind dinspre”: Inceritudine, „Mergind spre”: Adevar
    Iar Lord Byron era chiar in apogeul creatiei sale cind s-a dus sa moara pentru Grecia, pe pamintul elen…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s