Ce cred despre low-cost

O prietenă se întoarce din State şi mă roagă să o iau de la aeroport. Mă prezint la Otopeni cu jumătate de oră înainte de sosirea cursei. Cât mă fâţâi eu pe acolo, se anunţă sosirea cursei de Napoli. Era singura cursă care ateriza în acel moment şi, cum eu nu am fost niciodată cu un zbor low-cost, mă proţăpesc în dreptul barei care delimitează spaţiul destinat călătorilor de zona de aşteptare. E un moment prielnic să aflu dacă ceea ce ştiam de la nişte prieteni despre low-cost e adevărat. Iată că vine momentul adevărului.

Primele persoane care sosesc fac parte dintr-un comando care a luat cu asalt toate buzunarele, pardon, oraşele Europei după ridicarea vizelor. Ies în evidență multe rochii înflorate, mustăţi cănite şi burţi care sprijină sub cutele de sub sâni cruci de aur demne de catedralele ortodoxiei. Unii altora, pe un ton mai mult răcnit, îşi adresează cuvinte în cel puţin trei limbi: română, italiană şi cea de bază învăţată la umbra cortului.

Urmează ţanţoşe câteva fete specializate în relaţii publice, mai precis în întărirea prieteniei între popoare. Poartă maieuri mulate, de obicei de culoarea albă, prin care se holbează spre noi perechi de ţâţe gata de acţiune. Fiecare din ele prezintă urme de blugi. Spun asta deoarece blugii sunt extrem de mulaţi, acesta fiind motivul pentru care nu au reuşit să-i tragă mai sus de fese. În picioare tronează pantofi cu tocuri de 12, de ai crede că ar vrea să fie mai aproape de paradis decât de extazul trupesc. Fiecare dintre fete se uită cu atenţie în sala mare scanând dupa eventuali fani ai apropierii între popoare.

Descopăr apoi câţiva italieni îmbrăcaţi la 4 ace, cu vârstele între 50 şi 60 de ani. Mă dumiresc repede de ce au aterizat la Bucureşti. Îi trădează mutrele tipice de impresari de fotbal. Mă îndoiesc că sunt specializaţi în fotbal. Mai degrabă în comercializarea de iluzii. Muşterii le vor fi oameni de ambe sexe care nu mai au nimic de pierdut. Italienii noştri zâmbesc permanent, etalându-şi dinţii înnoiţi oricui s-ar uita în gura lor. Ei vin la sigur în România. Ei ştiu că mirajul Occidentului face în fiecare an multe victime inocente.

Mai spre final apar şi cei care chiar lucrează în Italia. Femei care se ocupă de bătrâni neajutoraţi, bărbaţi care îşi rup spatele în cele mai grele munci fizice închid şirul celor care vin din Italia. Aceştia contrastează puternic cu cei descrişi mai sus. Ei sunt cei care până acum câţiva ani construiau comunismul biruitor. Acum sunt vajnici făuritori ai capitalismului, care deşi putred, nu dă semne de moarte, ci de viaţă lungă. Partea bună e că, astfel, vor mai avea unde să muncească.

După ce şi ultimul călător din zborul de Napoli se prelinge dincolo de uşa de la ieşire, mă gândesc la ce mi-au spus prietenii mei despre low-cost. Şi-mi dau seama că au dreptate.

Anunțuri

Un gând despre “Ce cred despre low-cost

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s