Iaşi

Iaşiul a fost întotdeauna pentru mine un oraş al paradoxurilor şi acum mai mult decât oricând. Şi paradoxul te însoţeşte încă de la intrare. Oraşul seamănă cu un cimpoi. Nu poţi intra sau ieşi decât prin două puncte, unul în nord şi altul în sud. Dacă ai să vii dinspre Bucureşti ai să fii surprins să vezi că intrarea este prin nord. Cu alte cuvinte ca să te apropii mai întâi trebuie să te îndepărtezi.

Odată intrat în Iaşi, ca să ajungi in zona căutată de curioşii fără astâmpăr, nu ai decât o şansă. Să inaintezi prin Pacurari până în Fundaţie şi de acolo să-ţi alegi una din cele 2 direcţii fundamentale: în nord spre Copou sau în sud spre centrul vechi istoric. Dacă te-ai abătut de pe această direcţie înainte să fi ajuns în Fundaţie, te poţi considera pierdut în labirint.

Străduţele Iaşiului seamănă cu circumvoluţiunile unui creier în plină activitate şi asta pentru că oraşul se întinde pe prea multe dealuri povârnite. Uliţele şerpuitoare şi denivelate garantează un sejur îndelungat la volan. Fără sprijinul unui localnic, orice încercare de afla drumul spre destinaţia finală este speranţă în van.

Pentru pedeştri calea de a ajunge pe Copou este una mai uşoară. Direct din Păcurari, un mal abrupt al dealului ce duce în Copou a fost acoperit cu trepte, de ai senzaţia că urci într-un templu, ceea ce nu e foarte departe de adevăr. Drumul spre acest dom sacru, parcurs de mine mai bine de un an, m-a lecuit definitiv de munte. Dealul Copoului se bucură de o poziţie privilegiată. Se află în extremitatea nordică a oraşului şi de aceea nu e folosit ca loc de tranzit de ieşeni în activităţile lor zilnice.

Pot spune fără teama de a greşi ca dealul Copoului este un adevărat Olimp. Reprezentând cel mai înalt punct al oraşului, el ţine laolaltă Universitatea, Gradina Botanică, Agronomia şi stadionul de fotbal. Ce-o fi căutând un stadion în această oază de civilizaţie e greu de spus. Trebuie să vă imaginaţi o zi cu fotbal în Copou ca să înţelegeţi “binefacerile” acestui stabiliment doldora de “huo-uri” guturale, de înjurături bine ţintite şi de seminţe de toate naţiile asupra locului.

Centrul vechi e stăpânit cap-coadă de bulevardul Stefan cel Mare. Tot ce e de o parte şi de alta a lui poate fi vizitat fără mare efort fizic. Partea asta e doldora de trecut şi în cazul în care, în drum spre Palatul Culturii, aţi obosit, puteţi staţiona la multele stabilimente de umezire a gâtlejurilor uscate. Mă bucur foarte mult că lângă Palatul Culturii s-a ridicat un mall. Cum mall-urile sunt principalul punct de pelerinaj din ţara noastră, nu mai există riscul să rataţi Palatul Culturii. Totuşi am o singură îngrijorare. Unde se va dezvolta mall-ul? Ar mai fi o şansă. Să dărâme palatul, că si aşa e vechi şi aproape prăbuşit. Sau s-ar putea extinde în interiorul acestuia şi atunci s-ar numi Palatul Mall-urilor. Ar fi o adevarată mândrie pentru ieşeni.

Redevenind serios pot spune că oraşul are suficient de multe locuri de arătat neastâmpăraţilor călători. Totul e să vă înarmaţi cu picioare puternice, deoarece minunăţii arhitectonice stau să fie descoperite pe dealurile aproape muntoase ale urbei nordice. Cine reuşeşte să bată Iaşiul la picior, nu va avea nicio problemă să devină apoi salvamont de nădejde chiar şi pe Himalaya sau soldat de elită în legiunea străină.

Anunțuri

9 gânduri despre “Iaşi

  1. Stai să vezi ce frumos este să urci treptele acelea minunate și apoi dealul Copoului cu ditamai bagajul atârnat de tine, că nu ai mai prins taxi din gară! 🙂 Frumos ai descris orașul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s