Șeful cel bun… șeful…

Mă, tu ești nebun?! De câte ori să-ți spun că ești pe barba ta aici? Ce e așa de ciudat? N-am timp de fleacuri, să știi.

Aș putea să-mi impun tot timpul punctul de vedere, dar la ce mi-ar folosi. Sunt atâtea ocazii când opiniile mele au câștig de cauză și atâtea altele când ideile voastre sunt mai valoroase ca ale mele.

Aș putea să vă controlez non-stop, dar asta nu mi-ar aduce nicio satisfacție. Doar v-aș stârni pe voi împotriva mea și nu cred că asta îmi va fi de vreun folos. Voi sunteți oameni cu principii sănătoase. În cel mai bun caz doar v-aș jigni. În plus mi-aș irosi timpul meu prețios.

Aș putea să fiu mereu nemulțumit de ceea ce faceți ca să vă arăt că știu mai multe decât voi. Dar la ce mi-ar folosi? În acest mod ați deveni nesiguri de voi, frustrați și lipsiți de plăcerea de a munci alături de mine. Să știi că nu-mi doresc asta. Cu cât sunteți mai obraznici cu atât o parte din responsabilitățile mele trec pe umerii voștri. Și știi ce e foarte tare? Că voi chiar vă doriți asta.

Aș putea mima că-mi pasă de părerile voastre și la fiecare întâlnire să vă las să vă spuneți părerile, pentru ca la final să-mi impun propriile idei. Știu că v-ați prinde de șmecherie și treptat-treptat doar ați mima implicarea și eu nu-mi doresc asta.

Aș putea să-i promovez doar pe acei dintre voi care răspund mereu pozitiv solicitărilor mele. Dar tot atât de adevărat este că și eu sunt om și de multe ori ceea ce vă cer poate fi nerealizabil. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar fi oameni care să-mi spună că greșesc? Sunt conștient că sunt în această funcție doar datorită unui concurs norocos de împrejurări și pentru o perioadă limitată de timp. De ce să-mi bat joc de destinele voastre?

Aș putea… Hei!!! Programul s-a terminat! De ce nu pleci acasă?

Atât mi-a spus și mi-a făcut vânt din birou lui. Era șeful cel bun… șeful…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s