Orașul mic

Îmi este dat uneori să am de a face cu orașul mic. Ce este un oraș mic? Este acel loc în care nu se petrece mare lucru și în care oamenii își consumă energiile pentru a se impune în fața celorlalți. Ce bine e să fii mic și să-i dai gata pe alții la fel de mici ca tine. Ce satisfacții puternice trebuie să încerci când vezi că nimeni din jurul tău nu reușește mare lucru în viață, chit că nici tu nu te-ai desprins de pluton. Totul e să fii atent la ce se petrece în jurul tău, să parezi o posibilă reușită a celor din preajma ta.

Cam asta e tot ce se întâmplă notabil în orașul mic în zilele noastre. Tot ceea ce aduni nu sunt decât elemente secundare. Toate acestea sunt folosite pentru a trasa o limită clară între ceea ce ești tu și toți ceilalți la fel de mici ca tine.

Ceea ce îi unește pe toți oamenii mici din orașele la fel de mici este agresivitatea. E o stare permanentă de ură față de tot ceea ce nu le aparține, față de tot ceea ce nu pot controla. E o formă de a viețui care nu îi aduce niciun fel de satisfacții. Omul mic stă mereu ca pe ace. Să nu care cumva cineva să i-o ia înainte în orașul mic. Aici e greu ca cineva să se remarce, pentru că nu are cine să îi aprecieze reușita. Când singurul lui scop în viață este doar să acumuleze și iar să acumuleze, e greu să prindă un moment în care să se mai și bucure de acest lucru. Și asta din cel puțin două motive. O dată că niciodată nu știe dacă are suficient, pentru că e măcinat de ideea că putea mai mult. Și a doua pentru că în orașele mici nu sunt suficienți oameni mici în fața cărora să se impună.  Și această dilemă îl macină pe omul nostru mic fără încetare.

Dar vine un moment în care omul mic își dă seama că nu a realizat mare lucru în orașul mic în fața oamenilor mici. Si atunci simte o străfulgerare, o dorință puternică de a mări orașul mic, de a aduce acolo oamenii pe care să-i facă mici. De ce dorește omul mic acest lucru? De ce nu încearcă să se lepede de ideea de parvenire? Pentru că omul mic se limitează la ceea ce teoretic îi dă senzația că nu mai este mic. Cu cât adună mai mult, cu atât crede că distanța dintre el și oamenii care nu sunt mici scade. Dorința omului mici este să fie nu doar egalul ci mai marele oamenilor care nu sunt mici. Din păcate efortul lui nu îi aduce rezultatul scontat. Cu cât succesele lui materialicești sunt mai mari, cu atât distanța care îl separă de cei care nu sunt mici crește.

Și atunci de ce tot acest efort de a fi mai marele mic peste cei mici, când acest lucru nu contează în ochii omului mic? Greu de răspuns la această întrebare atâta timp nu pot intra în pielea lui. Slavă cerului! Altfel aș deveni și eu mic.

Anunțuri

Un gând despre “Orașul mic

  1. Sunt mai mulţi oameni mici în oraşele mari, o pradă mai uşoară; în oraşele mici e drept că’s întâmplări mărunte ale cotidianului, banalităţi ale faptelor de viaţă, şi atunci unii oameni din oraşele mici pleacă înspre locuri în care se întâmplă ceva, părăsindu-le pe acelea în care se întâmplă nimic, sau mai nimic. Devin nici dezrădăcinaţi, nici înrădăcinaţi.
    Celor care vor să se afirme nu le va fi vreodată trebuitor ceva, ci altceva, ceea ce alţii n’au. Şi inventează altcevaul cum trebuie.
    Cât despre parvenire, mai binele a fost mereu duşmanul binelui, sau altfel spus, omul este într-un fel, tinde înspre un altul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s