Casa dintre dune

Primise moștenire casa de la o mătușă îndepărtată. Nu înțelegea de ce tocmai el dintre toți verii se bucura de acest favor. Despre mătușă nu știa prea multe, decât că lucrase mulți ani la reprezentanța noastră diplomatică de la Rio de Janeiro. Poate de aceea mătușa își făcuse o casă într-o zonă puțin circulată de pe malul mării, dincolo de Corbu, undeva spre Gura Portiței.

Era un început de mai când el a plecat spre mare împreună cu iubita sa. Era foarte mulțumit de cele întâmplate deoarece el era îndrăgostit de mare. În sfârșit  avea  o casă la țărm. De câte ori nu visase la această clipă, deși era conștient că nu e decât o iluzie. Nu avea suficienți bani pentru o casă, indiferent unde ar fi fost construită: la șes, deal, munte, mare, podiș, sat sau oraș. Dar așa cum Dumnezeu îi face cuib berzei chioare, tot așa cineva a avut grijă de el de-a lungul vieții. Urmase o facultate bună, avea un job mulțumitor și acum își împărțea viața cu o fată minunată. Toate ca toate, dar fata nu iubea marea. Ea era îndrăgostită de munte. Pentru că îl iubea mult veneau împreună în fiecare an la mare, ea stând mai mult la umbră, în timp ce el cutreiera plajele, înota, prindea pești și juca fotbal cu băieții din împrejurimi.  Acum era momentul să petreacă mai mult timp la mare.

Casa era într-un loc de vis, izolată între dunele de nisip veritabil adus de mare la fiecare furtună. Nisipul fin și curat acoperea lespezile care înconjurau casa. În fața casei mătușa ridicase un baldachin și o fântână. Construcția nu avea niciun etaj. Era dezvoltată doar pe orizontală. O bucătărie, o baie, un leaving și două dormitoare. Era predestinată celor care doreau o viață intimă. Era clar ca mătușa făcuse casa doar pentru ea și iubirea sa, un rus provenit din vechea aristocrație țaristă. Pe o rază de mai mulți kilometri nu era nicio casă, niciun drum, nicio cărare. Ce putea fi mai frumos! Intimitate totală! Undeva între dune era îngropată mătușa. Mormântul era aproape insesizabil. Dacă n-ar fi fost plantat acolo un stâlp de telegraf nici n-ai fi zis că acolo se odihnește cineva.

Treptat-treptat fata a început să îndrăgească mai întâi casa și apoi și locul. Se simțeau acolo ca niște exploratori în Extremul Orient. Singurii oameni albi într-o lume ce aștepta să fie descoperită la fiecare pas. În vara care a venit și-au petrecut toate sfârșiturile de săptămână acolo.  Deși aveau luate încă de la Crăciunul trecut bilete pentru o vacanță la Madeira, au renunțat la ele considerând casa de pe plajă Madeira lor. Nu au regretat banii dați pe bilete și nici vinul portughez din insulă. Aveau propriul lor vin, vinul lăsat de mătușă acolo. Era vin chilian de cea mai bună calitate, vin care le dezlega limbile în fiecare seară petrecută între dune.

Odată cu toamna vizitele lor acolo au început să se rărească. Vremea se răcea cu fiecare zi, valurile erau tot mai mari și mai colțuroase, dar lor tot le plăcea să vină acolo. Și-au promis să revină între dune și la sfârșit de an pentru a putea petrece doar ei doi Revelionul. Știau că acest lucru îi va deranja pe prietenii lor, dar pentru ei era mai important să fie acolo, locul care le alimenta iubirea. Casa asta îi scosese cu desăvârșire din circuitul socializării. Dacă până atunci erau înconjurați aproape în fiecare zi de prieteni, din momentul în care poposiseră la mare, pentru ei nu mai conta decât dragostea lor.

A venit și iarna și împreună cu ea emoția revederii casei de la țărm. Mai bine de o săptămână s-au pregătit pentru marea reîntoarcere cumpărând toate cele necesare. În jurul datei de 22 decembrie au plecat spre mare. Aveau parte de o iarnă umedă dar caldă. Totul drumul a plouat. Casa îi aștepta mohorâtă dar caldă. Doar pe ei doi. Vântul iernii făcuse curat în jurul casei, de aceea nu se simțea nevoia ca ei să deretice pe afară. Doar un pic de ordine prin casă și totul era pregătit pentru Sărbătorile de Iarnă în doi. Brad nu aveau, de aceea au decorat fântâna. Era bradul lor din natură, bradul lor de piatră. În Seara de Ajun s-au plimbat ca de obicei pe plajă. De data aceasta bine înfofoliți pentru că bătea un vânt sălbatic. La întoarcere au rămas surprinși să vadă o mașină trasă în fața bradului. Au glumit pe seama acestui lucru spunând ca Moșul și-a tras mașină. În baldachin stătea o fată. Fata i-a întâmpinat grăbită și, într-o engleză aproximativă, le-a spus ca are să le dea un borcan de ness. În borcan se afla cenușa aristocratului rus. Ultima lui dorință a fost să fie îngropat lângă mătușă. Măcar așa iubirea lor avea să se consume într-o comuniune deplină.

După ce rusoaica a plecat s-au gândit unde să-l așeze pe aristocrat. Au găsit de cuviință să pună ness-ul sub baldachin. Era aproape de bradul lor personalizat. Chiar au râs pe seama ciudatei vizite, spunând că vor avea parte de sărbători galante în casa dintre dune, care dintr-odată devenea nobilă. Și-au zis chiar să cumpere o bibliotecă și, în onoarea rusului fugar, să o populeze cu tomuri din literatura rusă. Și în special cu „Un cuib de nobili” de Turgheniev. Se simțeau astfel și ei un pic speciali. Iar locul lor preferat, datorită mătușii și a marii ei iubiri, era casa dintre dune, unde se consuma dragostea lor de acum nobilă.

Anunțuri

4 gânduri despre “Casa dintre dune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s